Sună cîntecul mîndriii,
Braț la braț revine iară,
Hora cea deadineaoară!
Vin din gura raiului,
Suflet vechi al plaiului,
Și ne învață împărtășire,
Că să știm a ta iubire!
Duhul umple-l cu tărie,
Către rău dă-ne mînie,
Și împăcarea domnului,
Dă-i de știre omului!
Că să afle ce e bine,
Între suflete senine,
Și să vadă fericire,
În cea bună rînduire!
Omul în toată clipa alege,
Și așa viața își o drege,
Grea-i alegerea cea bună,
Însă ea-i scăparea n'Truna!
Vine acea împărăție,
De împăcare și frăție,
Fie trupul omului,
Casă faptei domnului!
Voievodă să ne fie,
Voie nu-i fără tărie,
Călăuză spre lumină,
Un senin pe veșnicie!
Gînd curat și de onoare,
E știut de fiecare,
Gînd frumos se naște-n valuri,
Și zdrobește stînci în maluri!
Merge-n lume vestea bună,
Ce speranța o adună,
Și călit de disperare,
Ne promite prosperare!
Căci tăria duhului,
E spiritul văzduhului,
Cum e tare sufletul,
Așa-i tare cugetul!
Cuget limite nu are,
Și rodește sfinți și fiare,
Doar în voia Domnului,
Este fapta omului!
Că un cerc îs repetate,
Bune fapte și păcate,
Fiind sinistre sau senine,
Toate ne vorbesc de sine!
Doar cu voia Domnului,
Vine bine omului,
Doar cu voia omului,
Vine bine Domnului!
Ce e bun se înmulțește,
Ce e rău se ofilește,
Gîndul, fapta și credința,
În săvîrșit ne definește!
Că ecoul norilor,
Și blîndețea zorilor,
Vedeți vesteria,
Sufletul comorilor!
Cercul faptelor ne drege,
Cu a ta înseninare,
Poatră-ne în a ta lege,
De smirenie și onoare!
Umple doamne cu mîndrie,
Pe cei ce îți sînt vrednici ție,
Voia dată de strămoși,
Cum voiești -așa să fie!
